Claudiu Dumitrache

1999 –

11

Who is Claudiu Dumitrache?

A început cariera de muzician la vârstă de 12 ani și a câștigat mai multe trofee, peste zece premii de excelență și aprecierea unora dintre cele mai mari nume muzicale.

Claudiu Dumitrache, în vârstă de 20 de ani, activează acum în favoare culturii universale și militează pentru pacea mondială. În 2018, artistul certificat în jurnalism, muzică și dezvoltare personală, și-a lansat primul volum de versuri intitulat "Boemia unui Mort", ale cărui scrieri au fost apreciate de mari antropolgi, scriitori, critici și literați români. Unul dintre scriitorii de seamă care au recenziat lucrarea lui Claudiu cu un tratat numit "Tratat în abslutul de sine", este Ștefan Lucian Mureșanu, decan la Universitatea Hyperion, antropolog și doctor în folologie la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române. În tratat se vorbește despre opera lui Claudiu, că fiind o artă ce articulează simțirile profunde ale cititorilor, autorul având acces la "lumea lumilor". Prof. Mureșanu mai explică că în stilul poetului se regăsește "o cromatică menită să producă un maxim de extaz și să masivizeze cele mai mărunte sentimente, până la apocaliptic."

De asemenea, prof. scriitor Valentina Vasile, în lucrarea "Claudiu Dumitrache este o alternativă a timpului prezent", este de părere că tânărul poet este un "neosimbolist al timpului actual", identificându-l cu mari poeți precum: G. Bacovia, A. Macedonski sau M. Eminescu.

"Claudiu Dumitrache, este un poet al astrelor și al infinitului, aducându-ne aminte de Eminescu."

O parte din poeziile ce alcătuiesc "Boemia unui Mort" sunt de fapt melodii ale căror inspirații sunt notate în finalul fiecăreia. Una dintre poeziile puse pe muzică este "Semnele au venit demult". Claudiu a fost inspirat de piesa "Sign of the times" compusă și interpretată de britanicul Harry Styles, pentru care Claudiu a simit a face o adaptare în limba română.

“Pentru mine, compoziția “Sign of the times” este ce mai bună dintre cele auzite în ultimii ani. Am simțit din prima ascultaretrebuie adaptată și în română."

Cariera sa muzicală l-a purtat în mai multe festivaluri și spectacole, ajungând ca în anul 2017 să aibă locuri alături de trupa Alphaville, Faydee, Luminița Anghel, Delia, Ștefan Bănică Jr sau Irina Rimes. A fost apreciat în mod public de către Cheryl Schuman, Michael Airington, Jakob Petren, Mirabela Dauer, Rona Hartner, Daniela Ameruoso, Ileana Sipoteanu s.m.d.

Iubirea pentru muzica folk, l-a făcut pe Claudiu a interpreta într-o nouă variantă celebra piesă "Diamonds & Rust" de la Joan Baez. Piesa a fost pusă pe repeat de către una dintre cele mai mari cântărețe folk de la noi, care a cântat alături de Baez: Narcisa Suciu. Primul single al lui Claudiu este "Lumea mea", lansat în anul 2016, fiind compoziție proprie pe versurile melei sale. Al doilea single, este în colaborare cu pianistul Jurrivh și se numește "Iubirea ce nu s-a vrut" (versurile aparținând lui Claudiu). Claudiu a fost membru în Trupa Artistică "Anton Pann" din București a maestrului Ioan V. Maftei-Buhaiesti. În iunie 2019, artistul a re-fondat trupa alături de Silvia Popescu, Lorenzo Heel și Andrei Foday, urmând ca în toamnă să anunțe primele turnee.

Întreaga formare a lui Claudiu este datorată după cum spune el, mai marilor din viață lui: Ioan Maftei-Buhaiesti, Florin Apostol, Gabry Fortuna, Dana Staicu, Gabriela Dumitrache, Vlad Sauciuc și Adi Gliga.

Tânărul artist este acum membru al unui ordin din mișcarea New Age, ce lucrează pentru dezvoltarea personală și evoluția spirituală a oamenilor, promovând valori ca dragostea, arta, adevărul și bunătatea necondiționată.

articol biografic actualizat la 11 septembrie 2019.

We need you!

Help us build the largest biographies collection on the web!

Born
Jul 5, 1999
Bucuresti
Profession

Submitted by Claudiu_dumitrache_s_lyrics
on September 10, 2019

Citation

Use the citation below to add to a bibliography:

Style:MLAChicagoAPA

"Claudiu Dumitrache." Biographies.net. STANDS4 LLC, 2024. Web. 17 Apr. 2024. <https://www.biographies.net/biography/claudiu-dumitrache/b/a7247ab9>.

Discuss this Claudiu Dumitrache biography with the community:

0 Comments

    Browse Biographies.net